Ganduri ciobite – Hedir Al-chalabi

Ganduri ciobite – Hedir Al-chalabi

10,80 lei

Detalii

SKU: el200307 Categories: , Tag: Brands: .

Product Description

Prima parte Ganduri ciobite exaltata si exaltanta pare o traducere a unor reprosuri scrise in spiritul popoarelor arabe sau egiptene. Un fel de Carte a mortilor de factura moderna. Degaja un iz de incantatie straveche dar nu de tipul rudimentar a vechilor triburi asiatice sau orientale. E ceva in scrierea aceasta ce tulbura iar cine o citeste neatent poate sa nu o citeasca deloc. Un ochi avizat insa poate identifica usor combinatia cu sistemul de manifestare indo-european si spun asta tragand o simpla paralela intre culturi diferite: istoria comparata are cuvantul! Hedir Al-chalabi detine puterea unei fascinante intersectari culturale rezultatul fiind cartea pe care o cititi. Desigur putem merge mai departe pana la civilizatia geto-dacica dar de ce sa mergem mai departe (cum retoric se intreba C. Noica) daca ni se ofera un astfel de efort gratuit? Fara sa stie ce face Hedir Al-chalabi a pus poate cele mai puternice baze interculturale contemporane pe care le-am putut cunoaste pana acum. Aceste putine pagini pot deveni un model un curent literar pe care noi ca entitate nationala nu l-am putut imagina. Ma bazez insa pe mintile mobile care pot accepta o astfel de intrepatrudere valorica. E o noutate de nivel planetar daca vreti si e greu sa trecem sub tacere acest eveniment. Partea a doua aproape identica in ceea ce priveste stilul apartine lui Petre Don. De ce lumineaza licuricii pare sora geamana a primei scrieri. Am inteles ca ei au scris fiecare ce au crezut de cuviinta respectand totusi o anumita linie ideatica/ tematica. Asa de mult seamana in expresii Petre Don cu Hedir Al-chalabi- incat par amandoi un fel de alter ego unul al altuia. De altfel story-ul cartii reproduce dialoguri imaginare sau ba intre o fiica si tatal ei. Sunt atinse aici vini iluzorii si realitati palpabile chiar acuzatii mai mult sau mai putin voalate. Pentru a nu ocupa paginile in zadar voi incerca sa sintetizez o minima moralitate din marea tristete/ durere ce strabate acest volum: Evident ar fi absurd sa ne pretindem nevinovati. Orice dovada am aduce in sprijinul prezumtiei de nevinovatie ar fi luata drept o incercare de-a insela vigilenta Onoratei Curti care poate sa ne acuze astfel si de inducerea in eroare a autoritatilor. Esti vinovat din start pur si simplu – procesele sunt numai expresia popular-necesara a circului de care lumea are nevoie: ziare televiziuni internet. Suntem intoxicati metodic si iremediabil cu filme si produse mass media in care Raul este reprezentat de o organizatie oculta sau de un serviciu secret scapat de sub control impotriva carora lupta alte organizatii – acestea reprezentand Binele cel nemuritor si care intotdeauna invinge. Obisnuinta creeaza dependenta iar dependenta functioneaza cu de la sine resurse. Ai dreptul sa nu spui nimic. Orice spui poate fi folosit impotriva ta. Superb nu? Justitia a devenit din arma a lui Dumnezeu – o unealta a diavolului. Uneori mai cad niste capete dar asta nu afecteaza si nu impacienteaza pe nimeni: justitia naparleste uneori isi paraseste vechea piele pentru a-si implini destinul de dictator mondial: unul din profetii mincinosi are cuvantul! Sa revenim. Caracatita justitiara nu este doar un termen ambiguu materializat prin decizii executate asupra omului nu! Ea duhneste atat de tare incat unii mai slabi de inger se sinucid inainte de-a ajunge in fata arogantelor barbi judecatoresti si a trapasilor lor denumiti indeobste avocati. Acest animal supraponderal este omniprezent nu-l poti ocoli la nesfarsit nu te poti ascunde in gaura de sarpe n-ai nici o sansa. Climatul violent in care traim astazi nu este altceva decat programul dupa care justitia isi face mendrele. Credula omenirea s-a incadrat in el: oricui ii sare mustarul din te miri ce isi da in judecata aproapele. De aceea ar fi absurd sa ne pretindem nevinovati. Exista atatea legi incat orice necunoscut ne poate tari la tribunal pentru incalcarea a cel putin o duzina (dintre care jumatate nu-i convin nici macar lui). Acest scurt expozeu exemplifica pe deplin ceea ce contine cartea de fata. Ma gandesc la hazard. Poate ca e posibil sa ramanem cu un castig literar si moral citind ceea ce cuprind in interior doua cartoane colorate. Poate nu. Dar e de remarcat faptul ca s-a incercat. Cineva a incercat. – Stefan Doru Dancus